Să recunoaştem: cu toţii ne
jucăm din când în când pe calculator.
Şi dacă o facem o singură
dată pe an, tot o facem. Indiferent că
aveai 12 sau 30 de ani când te-ai
apucat de jocuri, tot ai trecut printr-o
perioadă în care nu puteai lăsa
mouse-ul din mână, fie că jucai
Starcraft, fie că jucai Quake. Jocurile
“te prind”, te acaparează uneori în
totalitate, îţi distrug şi fărâma de
timp liber care ţi-a mai rămas. Ca să
nu mai vorbim de faptul că îţi
afectează viaţa socială. Ştiu – I’ve
been there.
Bine, bine – dar ce se întâmplă
cu noi, utilizatorii Linux? Cei cu
Windows dispun de 90% din titlurile
apărute pe piaţa comercială a gaming-
ului, nici OS X nu stă rău la
acest capitol, dar cum rămâne cu
noi?

Recent, cei de la Tux Games
au alcătuit o petiţie prin care solicită
utilizatorilor să voteze dacă doresc
sau nu implementarea celor mai
celebre titluri în Linux. Titluri de
jocuri that is...
V-ar strica un port oficial World
of Warcraft pe Linux? Nu cred...
Chiar dacă nu eşti gamer şi nu eşti
pasionat de “joace”, tot trebuie să
recunoşti ce implicaţii ar putea
aduce prezenţa unui asemenea titlu
în Linux. Alţi developeri ar vedea că
Blizzard “se dă pe Linux” şi ar
începe şi ei să porteze jocurile lor.
Dacă celor de la Blizzard le iese
banu’ de ce nu ne-ar ieşi şi nouă?
Din acei developeri şi acele companii
care s-ar lua după modelul
Blizzard, vreo 10% probabil că nu se
ocupă exclusiv de jocuri şi au dezvoltate
şi alte aplicaţii. Programe
aferente, utilitare de conectare la
servere de jocuri, editoare şi altele,
programe care necesită şi ele
portare deoarece sunt atribute ale
jocurilor în sine. Şi aici intervin programatorii
care nu se ocupă de
game development; vor observa că
firma X a portat un program de
dezarhivare a fişierelor proprietare a
ce-ştiu-eu-cărui joc. Păi stai - avem
şi noi aplicaţii de dezarhivare. Le
portăm şi noi pe ale noastre.
Şi iată cum un bulgăre de
zăpadă aruncat la vale poate prinde
proporţii până ajunge în satul corporaţiilor
exclusiviste.

Dacă ar fi să analizăm la rece
numărul jocurilor comerciale care au
ajuns şi pe Linux, situaţia nu este prea roză. Titlurile sunt puţine iar
rata de apariţie a acestora este
neîndestulătoare. Avem Quake III,
jocuri vechi precum Heretic II, câteva
încercări greoaie de a rescrie
titluri de succes, dar cam atât... Aici
se opreşte totul.
Degeaba încearcă dezvoltatorul
D2X-Xl să îmbunătăţească portul
Descent II folosind OpenGL. Câţi
dintre voi mai jucaţi Descent II? Câţi
dintre gamerii proaspeţi se vor
atinge de un asemenea titlu? Avem
nevoie de World of Warcraft, de
Lineage II, de titluri cu greutate –
portate şi lansate în acelaşi timp cu
versiunile Windows şi OS X.
Marea parte a problemei nu
sunt companiile – cum poate unii aţi
crezut. Problema sunt utilizatorii şi
mentalitatea acestora.
Eu - de exemplu - deşi nu sunt
un gamer înrăit, nu aş da bani pe o
aplicaţie comercială din Linux, darmite
pe un joc... Concepţia mea este
că dacă Linux îmi oferă 99 de aplicaţii
pentru care nu trebuie să
plătesc, momentul în care voi da
bani pe acea aplicaţie comercială de
care am totuşi nevoie este departe.
Atât de departe încât voi căuta pe
Google toate alternativele posibile,
le voi testa şi modifica până ajung la
nivelul dorit de mine. Asta ca să nu
cheltuiesc bani pe un program pe
care probabil că îl voi obţine în mod
gratuit.
Cu jocurile e puţin mai dificilă
situaţia. Încerc să emulez demo-ul
prin WINE sau Cedega, iar dacă
acesta merge cât de cât bine, eu
sunt mulţumit. Am jocul şi pe Linux.
Alţii gândesc astfel:
• de ce să-l cumpăr, când îl pot primi
piratat?
• de ce să aştept versiunea pentru
Linux, când poate îmi funcţionează
şi prin WINE?
• de ce să cumpăr, când poate obţin
ceva cu reducere de 100%, la jumătate
din calitate?
• de ce, când am VMWare?
Într-un fel sau altul, companiile
au ajuns la concluzia că nu merită
efortul de a plăti 2-3 programatori
care să lucreze în paralel la
realizarea binarelor Linux ale unei
viitoare lansări. Aceşti oameni trebuie
angajaţi, antrenaţi, integraţi în
echipa deja existentă. Au nevoie de
birouri, training, aparatură, timp şi
coordonare. Dacă la lansarea produsului
versiunea Linux nu se va
vinde şi nu va acoperi măcar aceste
costuri (ca să nu mai vorbim direct
despre profit), compania respectivă
va abandona ideea de “Linux” timp
de cel puţin 3-4 ani.

Nu toată lumea se teme însă
de pierderi. ID Software de exemplu
a lansat acum multe luni jocul Doom
III care a beneficiat şi de un port
Linux. Cu o întârziere de vreo 2-3
săptămâni – dacă bine îmi aduc eu
aminte – dar jocul a fost disponibil şi
pe Linux. Cât şi cum s-a vândut – nu
ştiu. Dar cert este că nu cunosc pe
nimeni care să folosească Linux şi
să fi jucat acel joc de la cap la
coadă.
Poate greşesc, dar Linux nu
este încă o platformă pentru gameri.
Mentalitatea utilizatorilor care folosesc
Linux în 90% din timp este
puţin diferită. Asta din motiv că sunt
în majoritate administratori de reţea,
administratori de baze de date sau
persoane care din considerente
financiare folosesc un sistem de
operare open-source. În mai toate
cazurile, problema este timpul. Acest
gen de oameni nu prea au timp să
se joace.
Există desigur şi acel segment
de nişă care ar dori cu ardoare să poată să dea click-uri frenetice în
Warcraft III rulat din GNOME, dar
acestea sunt excepţii. Şi excepţiile
nu aduc bani marilor companii.
Să vedem – dacă tot am vorbit
de ele – ce alternative avem.
Există jocuri open-source,
jocuri gratuite şi jocuri comerciale.
Primele predomină în Linux dar sunt
alcătuite din titluri precum
“TuxRacer” sau “Nexuiz”. Deşi jocuri
interesante, nu satisfac toate nevoile
gamerilor. Jocurile gratuite sunt mai
puţine. Ele nefiind nici open-source
nici comerciale, se “bucură” de un
segment restrâns de dezvoltatori şi
utilizatori interesaţi. Şi ar mai fi
jocurile comerciale. După cum am
spus, şi acestea se bucură de puţine
titluri.

Aşa că ne întoarcem la jocurile
open-source. Fiecare titlu îl putem
compara cu... ce?
De exemplu, “Glest” este o
destul de reuşită clonă Warcraft III.
A fost inclus şi în SUSE Linux 10.0.
Dispui de două tabere, tu putând să
alegi cu care vrei să te războieşti.
Avem facţiunea magică şi cea
tehnică. Cea tehnică sunt desigur
oamenii, mulţi şi proşti. Dispun de
aparatură care mai de care mai
sofisticată: catapulte din lemn şi fier
şi alte maşinării de trosnit zidurile.
Ceilalţi sunt magicieni şi au la degetul
mic tot felul de spell-uri negre cu
care pot să invoce demoni şi
blesteme usturătoare. Am jucat
Glest vreme de aproape o lună şi
pot să spun că jocul este destul de
bine realizat, având în vedere că nu
este făcut de o echipă de profesionişti.
Grafica nu este la cel mai înalt
nivel, dar nici în stare “critică”.
Problema cu Glest este că,
deşi jocul este open-source, dezvoltatorii
s-au concentrat mai mult
asupra portului Windows decât
asupra restului sistemelor de operare.
Aşa se face că versiunea 2.0 a
fost lansată pe Linux cu o întârziere
de câteva luni după lansarea portului
Windows. Vorbesc de binare aici.
Poţi lua codul sursă cu gândul de a-l
compila, dar vă avertizez că – cel
puţin în cazul Glest – ar dura prea
mult până veţi da de cap erorilor din
el.
Exemple precum Glest există
destule: jocuri care arată bine şi se
apropie cât de cât de zilele noastre,
dar nu sunt bleeding-edge: “Torcs”,
“Tremulous”, sau “MMORPG-ul
Planeshift”.
Ar mai fi apoi jocuri de genul
“Tibia” sau “KardsGT”, care sunt
dedicate mai mult copiilor sau secretarelor
plictisite. Pe acestea am să le
las deocamdată deoparte, nu pentru
că unele nu ar fi amuzante dar pentru
că se adresează unui segment
restrâns de fani.
Rescrierile
Mă refer la jocurile care au fost
lansate acum câţiva ani în format
open-source şi au fost preluate de o
mână de fanatici cu talent la programare.
Sau proiecte rescrise de la
zero, menite să recreeze atmosfera
unui joc celebru. Vorbesc de titluri
precum “Open Transport Tycoon”,
“Legends” (o fărâmă online FPS a
lui “Tribes”), “Tremulous” (bazat
parcă pe motorul “Quake II”) sau
“Dune Legacy” (clonă “Dune II”). Ne
aduc un strop de nostalgie, o frântură
de trecut, dar cam atât. Mie de
exemplu, îmi face plăcere din când
în când să lansez un “Heretic”
(prima parte, nu “Heretic II”) şi să
butonez vreo oră, o dată la câteva
săptămâni, doar ca să-mi aduc aminte de vremurile din liceu.
Idei finale
Din păcate, concluzia e că alţii
preferă altceva... Ceva mai nou.
Lumea vrea să joace un titlu la câteva
zile după ce acesta apare şi nu la
câţiva ani, din nostalgie. Viitorul?
Sumbru.
Părerea mea
E un cerc vicios. Dacă Linux nu
ia amploare pe partea desktop, nu
se vor dezvolta jocuri pentru el.
Deoarece în mare parte industria
jocurilor manevrează hardware-ul,
dacă nu se dezvoltă jocuri pentru
Linux, nu vom avea drivere. Dacă nu
avem drivere, ne ia prea mult să le
scriem. Dacă ne ia prea mult,
rămânem în urmă. Dacă rămânem la
urmă... Ştiţi voi mai departe cum e...