Fenomenul miturilor software
este arhicunoscut. Cineva
află ceva despre un program, şi, fără
a încerca, îl ridică la rangul de concluzie,
eventual bine împănat. LISP
este lent. C este greu de învăţat.
Microsoft a inventat interfaţa grafică.
Linux nu merge decât pe servere. Şi
aşa mai departe.
O căutare pe Google (eventual
prin forumurile destinate special utilizatorilor
Mac sau Windows) o să
scoată la iveală câteva zeci de mituri
despre interfaţa grafică din Unix şi
sistemele asemănătoare (inclusiv
Linux). Am adunat numai 10 – cele
mai utile – dar o căutare ca cea pe
care am sugerat-o mai sus o să
scoată la iveală unele amuzante.
10. E nevoie de X11
pentru o interfaţă
grafică
Nu chiar. E drept că, pe majoritatea
sistemelor Unix şi Unix-like, X
(XFree sau Xorg) este un standard.
Dar există sisteme care nu folosesc
numai X11. De exemplu OS X, QNX
sau Plan 9 folosesc propriile lor
implementări pentru subsisteme
grafice. Unele pot rula aplicaţii X
folosind Xfree sau Xorg.
Chiar şi pentru Linux şi *BSD
există alternative, ca MicroGUI, dar
acestea sunt mai puţin răspândite pe
sistemele desktop. În schimb, în
cazul altor sisteme (de exemplu, pe
sistemele PDA), unde X11 este
nepractic, sunt folosite alte soluţii.
9. X11 este vechi, lent
şi cu puţine facilităţi
Nu putem obiecta foarte mult
asupra ideii că X11 este vechi ca şi
concept. Într-adevăr, a apărut în anii
‘80. Dar, ca şi facilităţi, întrece cu
mult orice altă alternativă, de la
Quartz (OS X) la NeWS (NeXT),
GDI sau Aero (Windows).
Nici ca viteză nu stă foarte
prost, în sensul că poate rula şi pe
sisteme foarte slabe (inclusiv 486,
sau chiar 386, dar cu procesor
matematic, dacă îşi mai aduce
aminte cineva cu ce se mănâncă).
Senzaţia de “lent” vine de la programele
de “deasupra” lui – window
managere sau jucării ca xdesktopwaves.

8. Interfaţa grafică
este urâtă
Desigur, aici ţine în primul rând
de gust, dar de ani buni există posibilitatea
de a folosi skin-uri – şi încă o grămadă. Ca urmare, trebuie să fii
destul de mofturos ca să nu găseşti
ceva bun.
Ideea aceasta a venit de la faptul
că, la începutul anilor ‘90, standardele
pentru interfeţe grafice erau
toolkit-urile Motif şi Xview, care,
comparate cu GTK de acum, de
exemplu, arătau cu siguranţă, dacă
nu absolut oribil, măcar cioplite din
topor. Singura consolare este, probabil,
că nici cele de pe alte platforme
nu erau cu mult mai “frumoase”.
7. Interfaţa grafică e
greu de folosit pentru
un utilizator obişnuit
cu Windows
Mai întâi, să punem punctele
pe i şi j, căciuliţele pe ă şi virgula
sub ţ: cu câteva excepţii (ca susnumitele
OS X sau QNX, minoritatea
ce nu foloseşte X11), nu există “o”
interfaţă grafică, ci mai multe. De
fapt, nu se ştie exact câte, dar arată
cu siguranţă că există câteva zeci.
Ideea de window manager
(manager de ferestre) defineşte
totul. X11 se ocupă doar de
desenarea pe ecran ca atare – în
timp ce managerele de ferestre se
ocupă cel puţin de manipularea ferestrelor.
Unele adaugă o serie de alte
facilităţi (ca panel-ul IceWM), sau
sunt introduse într-un mare pachet –
un mediu desktop care include aplicaţii
şi de multe ori un întreg API, ca
Gnome, XFCE sau KDE.
Unele (ca XPDE) îşi propun să
imite complet interfaţa Windows, sau
măcar să se apropie întrucâtva
(fvwm95, XPDE, sau într-o oarecare
măsură chiar KDE). Desigur, unele
window managere ca ion2 nu sunt
foarte intuitive pentru cineva învăţat
cu Windows sau OS X, iar altele (ca
xfwm4) sunt gândite ca parte a unui
mediu desktop (în cazul numitului
xfwm4, împreună cu XFCE). Despre
acestea din urmă, mulţi utilizatori nici
nu ştiu că le rulează, pentru că pornesc
automat ca parte integrantă a
mediului desktop folosit.
6. Aplicaţiile cu GUI
sunt mult sub cele de
pe alte platforme pe
care le imită
Să dăm celor de la Adobe ce
este al lor: Gimp nici nu se apropie
de Photoshop, dar, cum bine spunea
Murphy, toate generalizările sunt
false.
De exemplu, se poate spune că
Firefox “imită” Internet Explorer – dar
ca şi facilităţi, browser-ul celor de la
Microsoft este departe. Există multe
aplicaţii grafice care se descurcă
excelent – Amarok, XMMS, VLC,
OpenOffice, Anjuta, Konqueror,
Nautilus, K3B şi lista poate să mai
continue o vreme. Ba, unele au fost
inventate aici şi imitate prost pe alte
platforme. Prima versiune GNU
Emacs, de exemplu, a apărut în
1984, cam odată cu Windows 1.0
(prima versiune Emacs a apărut în
chiar anii ‘70), şi majoritatea încercărilor
de a imita Emacs pe alte platforme
au eşuat lamentabil.
Bineînţeles că există aplicaţii
slabe – dar, într-un mediu în care
existenţa nu ţine neapărat de câte
copii vinzi ci şi de cât îţi place să
lucrezi, e normal ca ele să existe în
continuare. O aplicaţie open-source
proastă rămâne disponibilă – în timp
ce o aplicaţie comercială atât de
slabă încât nu se vinde, dispare
repede. Aşa se face că programele
open-source slabe par atât de multe.
Chiar sunt multe, pentru că nu le
“goneşte” nimeni.

5. Aplicaţiile GUI sunt
insuficiente – ai nevoie
de consolă ca să te
descurci
În parte, asta este adevărat.
Aplicaţiile GUI sunt insuficiente pentru
multe lucruri. De exemplu,
deschideţi file manager-ul preferat
(Windows Explorer, o fereastră
Finder, Konqueror, Nautilus sau
orice altceva) şi încercaţi să copiaţi
toate MP3-urile codate la 192 kbps,
mai mari de 8 MB şi să le recodaţi la
128 kbps. La o colecţie de câteva
mii de melodii, eu voi fi terminat
demult în timp ce îndrăzneţii care au
intrat în hora mea cu exemplul încă
mai selectează fişierele.
Shell-urile Unix (sh, bash, ksh,
tcsh, zsh – preferatul meu – şi multe
altele) sunt mult, mult mai puternice
decât “bătrânul” cmd.exe. Aşa că
mulţi utilizatori învaţă să le
folosească imediat ce îşi dau seama
de limitările general valabile pentru
interfeţele grafice.
Asta nu înseamnă că trebuie să
ştiţi pe de rost zeci de comenzi pentru
a asculta muzică. Aplicaţiile GUI
de pe sistemele Unix sunt de multe
ori arhisuficiente pentru majoritatea
nevoilor unui utilizator. Acolo unde
nu sunt – linia de comandă poate fi
o soluţie.
4. Durează mult să
compilezi aplicaţiile cu
GUI
De fapt, durează mult să compilezi
aplicaţii complexe (ca şi
mărime a codului). Aşa se face că o
compilare OpenOffice, să zicem,
durează foarte mult – dar tot aşa se
face că durează mult mai puţin să
compilezi Leafpad (un editor
asemănător cu Notepad) decât
Apache, faimosul web server.
Soluţia perfectă în 90% din
cazuri este formată din pachete precompilate.
Restul de 10% sunt formate
din situaţiile unor distribuţii ca
Gentoo, unde mai totul se compilează
pentru optimizare (deşi pentru
OpenOffice, de pildă, există şi
aici pachete precompilate), sau ale
unor distribuţii tinere (ca Arch) ori
mai “închise” (ca Slackware) unde
există puţine pachete precompilate.
3. Aplicaţiile Gnome nu
merg pe KDE şi nici
invers, sau când merg,
sunt foarte lente
Nici pe-aproape. Şi Gnome, şi
KDE sunt medii desktop modulare.
Spre exemplu, un mediu Gnome
tipic este format din mai multe aplicaţii
ce folosesc bibliotecile GTK,
GDK, Pango şi cele câteva biblioteci
specifice Gnome (adică, dezvoltate
de membrii echipei Gnome). Asta nu
înseamnă că o aplicaţie care le
foloseşte nu poate rula într-un alt
mediu.
Desigur: KDE nu foloseşte bibliotecile
GTK, aşa că o aplicaţie GTK
(aşa cum e GAIM) va aduce după
sine încărcarea unor biblioteci suplimentare
în memorie, pe lângă cele
deja folosite de KDE. Dacă se
adună prea multe, va apărea senzaţia
de “lent”.
Vestea bună? E nevoie de
foarte puţină memorie pentru a se
aduna prea multe. De dragul exemplului,
am acum pe ecran Firefox,
Emacs, Amarok şi tkman – deci
patru toolkit-uri diferite, şi încap suficient
de bine în cei 128 MB pe care
îi am.
2. Multe programe nu
seamănă deloc cu cele
din Windows, ceea ce e
un lucru rău
Desigur, multe nu seamănă
(Synaptic, de exemplu, nu seamănă
cu nimic de pe Windows, pentru că
nu există aşa ceva acolo; Emacs
seamănă foarte puţin cu Notepad).
Ceea ce nu este neapărat un lucru
rău. Metoda cea mai “populară” nu
este neapărat cea mai bună.
Întrebaţi-i pe utilizatorii OS X
dacă le place meniul din partea de
sus a ecranului. Cei mai mulţi vă vor
spune că îi enervează lucrul pe alte
sisteme care nu au aşa ceva.
1. Sistemele Unix nu
au interfaţă grafică
Desigur, mama tuturor miturilor.
Mai toate au – dar în aproape toate
cazurile, ea este opţională. Există
cazuri când nu este nevoie de o
interfaţă grafică. De exemplu, un calculator
folosit ca router nu numai că
nu are nevoie de un GUI – dar ar fi
chiar în plus, folosind resurse ce ar
putea fi utilizate pentru altceva.
Aşa se face că, în cele mai
multe cazuri, depinde de utilizator:
dacă utilizatorul vrea un GUI, este
liber să instaleze X11, window managerul
şi mediul desktop preferat.